Îngerul digital

CIP-uri, SUA, masonerie, antihrist, OZN-uri,  inscripţionarea, copii ucişi prin avort. “Iadul” nu e în interiorul pământului cum se susţine în film, e chiar pe pământ şi creat de om. Şi cu atât va fi mai rău atunci când vom primi cu sau fără voia noastră, minunatul CIP.

Nici nu vreau să mă gândesc câţi naivi şi inconştienţi îl vor îmbrăţişa cu patimă.  Să ţi se ştie fiecare mişcare, să ştie date despre tine, să te monitorizeze non-stop. Şi toate astea, de către cine? De nişte oameni care nu au niciun drept în plus faţa de tine.

Nu vei mai fi un nimeni, pentru că vei fi controlat. Nu te vei mai putea ascunde, pentru că identitatea ta va fi mai prezentă ca niciodată. Prezentă şi controlată. O dată cu minunatul CIP nu vei putea face nimic. În baza lui te vei deplasa, plăti cumpărăturile, facturile, etc.

Şi ce se va întâmpla cu cei care nu vor dori să fie “marcaţi”?  Vor fi acuzaţi că încalcă legea, cel mai probabil băgaţi la zdup ulterior, sau vor muri de foame, frig sau altele.

Apropo de asta, ce părere aveţi despre introducerea abuzivă a biometriei la noi, paşapoarte şi permise de conducere biometrice. Ni se bagă totul pe gât, şi apoi ni se spune, ştii, trebuie să plăteşti şi pentru asta. Azi ne bagă pe gât paşapoartele, mâine buletinele…Ne îndreptăm cu paşi mărunţi şi siguri către minunatul CIP.

Culegere de date personale care vor permite identificarea oricăruia dintre noi, în orice situaţie, stocare a datelor fără a şti în ce mod sunt sau pot fi ele manipulate, şi neeliminarea posibilităţii falsificării şi a furtului de identitate.

Deja suntem controlaţi într-o măsură mai mică sau mai mare, chestia în sine nu ar deveni tragică dacă nu ar exista interese ascunse.

Vă las să vizionaţi acest film, exagerat pe alocuri, dar care m-a făcut încă o dată să realizez cât de insignifiant e omul în comparaţie cu statul şi puterea (paradoxal, create de omul însuşi), ce valoare mai are viaţa în ziua de azi, şi că statul ca întreg va exista mai departe chiar şi fără un membru al său sau altul, adică un om sau altul.

Read Full Post »

Un om sfârşit

Un cadavru viu topindu-se în răceala acidă a nopţii simte cum fiecare strop de ploaie ruginită îi dizolvă organele vitale. O fărâmă din carnea vieţii arsă în memoria unui tablou se pierde în amestecul de metale reci rezultate din tumultul ploii sângerânde.

O minte fermentată de iluzia unei speranţe, o picătură răsfrântă îi brăzdează obrazul sfăşiat de umbrele amintirilor seci, un corp robotizat înnegrit de curgerea lentă şi transparentă a beţiei viselor. Extreme ale unei vieţi sfârşite înainte de a fi început şi nişte aripi grele de înger care alunecă pe un fir de suspine înapoi către lăcaşul timpului amar.

Se ridică din matca răvăşită de pierzanie şi porneşte în căutarea umbrei sale din trecut. Coboară în abisul sentimentelor şi cu fiecare pas bătaia inimii sale intoxicate de aerul sufocant al lumii săgetează o clipă care sfârâie pe trupul său descompus.

Demoni care sălăşluiesc ascunşi într-o ceaţă densă ruptă de un întuneric înfrigurat. Un pas pe o treaptă şubredă de aer îngheţat, o urmă oarbă a unui ochi uitat. Un spirit desfigurat de tristeţe îl învăluie în lanţuri şi îi invadează trupul ucis de un strop de viaţă. Se scurge printr-o poartă păzită şi uscată de parfumul căldurii promisiunilor şi sapă adânc acolo, în puţul fără fund al ucigătoarelor gânduri.

Agonia durerii ca un tatuaj al minţii pe fibrele corpului său moale învăluit într-o cămaşă de coroane de spini. Însingurat e sufletul celui care caută în disperare certitudinea care să îi spele lacrima cu un soare sau o pală de vânt cald. Un zâmbet forţat, tras şi jucat de sforile feţei în linii reci împletite. Să fie o fructă acră piersicoasă prefăcută în scrumul vorbelor unor mumii orbite de gustul plăcerii.

Amintirea unui suflet reînviat zace îngropată la suprafaţa unei feţe care nu mai exprimă nimic în deşertăciunea trăirilor. Pasul lui e o tortură permanentă, muşchiul străpuns de lancea iluziei se revarsă în negrul colorat al luminii umbră. Îşi croşetează şanţurile pline de răni cu fire lucioase de cristale de lacrimi vii.

Vede în diluarea ploii lumea corpurilor difuze, a unor marionete inerte şi se înneacă în lacul nefiinţei al unui ultim dans. Bucăţile corpului său renăscut se răspândesc în al infinitului şanţ de suflete albastre pierzându-se în speranţa fadă a unei uniri universale şi a unui sărut înveninat de negrul iubirii neîmpărtăşite.

Read Full Post »