Nu te mai poţi despărţi de vocea lui Antony Hegarty o dată ce ai auzit-o. Simţi că va trebui să creşti cu muzica lor, cu fiecare album pe care îl scot, pentru că le rămâi dator. Cel mai mult îmi place că folosesc o gamă variată de instrumente: pian, chitară, bass, tobe, viori, violoncele. Şi unde mai adaugi şi vocea lui Antony, te trece imediat un fior.

Nu multă lume a auzit de ei sau i-a ascultat, cum este şi cu Deine Lakaien (sper ca după concertul lor de la noi din martie muzica lor a ajuns şi la urechile mai multor persoane care să le aprecieze muzica, viziunea şi talentul). 

Antony and the Johnsons au lansat în total 3 albume, Antony and the Johnsons în 2000, I Am a Bird now în 2005 şi The Crying Light în 2009. Încercaţi să faceţi rost de ele pentru că merită, sunt de colecţie şi de ascultat pe semi-întuneric, pentru meditaţie. Lăsaţi-vă învăluiţi de aceste balade minunate, puţin neobişnuite, dar care te cuceresc şi fără îndoială nu te pot lăsa indiferent.

Antony and the Johnsons

I am a Bird now

The Crying Light

Despre Inopia, aici.

şi pentru că mi-aduc aminte că am trântit uşa în urma mea

nu că am vrut neapărat, ci a venit ca o mişcare naturală, din mine

a trebuit să plec, la o oră matinală, şi eram deja în întârziere –

mă apropiam de finish – tu şi ceilalţi, şi era vremea să trec dincolo;

fiecare om ne dă câte o lecţie şi ne învaţă câte ceva, voit sau nu

dar cea mai dură lecţie e că nimeni nu există pentru tine într-un plan mai profund, spiritual

şi că sufletul din tine se va hrăni singur cu propriile regrete, remuşcări şi dorinţe

precum atunci când organismul slăbeşte pierzând masă musculară, şi atât –

fiecare sentiment trăit e fibra care te menţine în viaţă, drept

slăbim pe zi ce trece, dispreţul faţă de oameni fiind principala sursă de alimentare a detaşării noastre faţă de viaţă

& ne sălbăticim emoţional

unde e secunda care lipsea ca tu să apuci să urci în 123 şi să nu mai ratezi alte 10 minute aşteptând următoarea oprire

mmm, e bine să luăm mereu o marjă de eroare: +/- 5 minute, acelaşi preţ

mai eşti dispus să plăteşti extra pentru o călătorie?

omul nu ajută decât pentru a fi ajutat mai târziu, sau pentru că găseşte o plăcere nemăsurată în a o face tocmai ca să-şi umfle orgoliul în pene

o ieşire în oraş cu aşa zişii prieteni

adevărata dependenţă vine din singurătate: să stai la aceeaşi masă cu cineva, presupus prieten, el să-ţi vorbească, şi ca un bumerang în moalele capului, să realizezi că nu vorbeşte cu tine, şi nici pentru tine –

mustrarea de sine ucide pe celălalt: vorbele lui nu sunt decât pentru sine, subconştientul i s-a revoltat şi i-au explodat gândurile, invadându-te pe tine;

fiecare vorbeşte pentru el, pe limba sa, nepermiţându-i celuilalt vreun limbaj comun – nu,

şi atunci vidul uman, spiritual, se dilată – un gol ce nu mai poate nicicând fi umplut

pretutindeni e câte un nimeni, dar nimeni nu există cu adevărat acolo pentru tine

o eliberare accidentală aşteaptă un bruiaj ca să se întoarcă la tine

să fie un lucru care să te amuţească şi să-ţi supraîncălzească sistemul

pentru că semnul durerilor mute a îngheţat pe faţa ta albă şi cu atât mai mult caut să mă feresc de tine, cel legat la ochi

porţi cu tine ceaţa şi o macara te ajută să te ridici, devii uşor şi animalul din tine nu mai joacă sub aruncări de petarde

mi-aduc aminte cum vorbeai ca un măscărici, şi te ascundeai precum un tâlhar

aşa e şi cu foamea – uneori vine când nu te aştepţi, încât te întrebi de unde apare, iar alteori stă puţin, se grăbeşte

să eliberăm prin ea un compus mai greu, să inhalăm o stare de moleşeală, şi să simţi parcurgerea lentă a unui drum către moarte

& ne-am trezit smulşi din timp, la o viteză luminică te străbat prin întunecate unghere, iar nisipul din clepsidră continuă să curgă

te îneci cu propriul fluid corporal şi sângele nu ţi se mai oxigenează – sunt blocajul tău cerebral

te văd paralizat stând într-un cărucior cu rotile şi având comenzi automate, asta înseamnă expunere frontală în societate

are loc o reacţie – devin o leziune în plămânii tăi, m-ai fumat de-a lungul unor ani şi m-am impregnat acolo, în tine, contaminându-te

acum totul are o culoare de un roşu închis, ne-am intoxicat cu cianură

povestea ta e ca amputarea unui sân, pornim de pe o linie genetică, pe un drum predestinat inevitabilului

suntem veşnicii culegători – acum însă, e vremea să ne odihnim

& lăsăm loc turmei să ne pună într-o scorbură, la adăpost – pentru puţin timp

ne trezim apoi ca să ne săpăm singuri groapa, e obligaţia datoriei

şi pentru cea din urmă oară mai vorbim cu un mort – înaintarea lui ne va grăbi pierirea

avem nevoie de un limbaj greu, şi căutăm să ni-l încolăcim singuri de gât, până ne sufocăm

suntem dirijaţi de la distanţă printr-o telecomandă fără fir, suntem comutaţi prin transport la distanţă, iar scutul de apărare e străpuns, dezactivat

& o vibraţie a întregii noastre fiinţe se stinge într-un risc deja asumat – riscul de a fi

şi acest decor nu e altfel decât cel de atunci

care te face să aluneci în taine şi să vezi încă o dată

privirea lor sfidătoare

să te pierzi iar în confuzie şi să cazi în tulburare

proces necesar, inevitabil – consimţirea

& oricât ţi-ar păsa să vrei într-adevăr o figură compătimitoare,

lor nu le va păsa decât atunci când vor şti că au ceva de câştigat din tot acest tobogan al tatonării

de câte ori disperarea nevindecării nu te face să te simţi pierdut, orice ai face şi oricum ai face,

se trage o linie între tine şi ceilalţi

nu ne mai balansăm împreună în acest dans al cedării şi al oboselii unei aparenţe recunoscătoare;

ce vezi e realitate şi nu începutul unui delir

ce e mai simplu decât a crea o minciună liniştită şi atent meşteşugită când adevărul s-a pierdut înainte să fi apucat a fi spus

& să te culegi din fiecare vorbă spusă cândva, ăsta da puzzle!

acum cu greu ne dăm seama că lumea rămâne închisă tocmai când ea ne-a primit cu braţele ei larg deschise

şi din toată ameţeala şi acest du-te vino nu se naşte decât un cerc strâns al remuşcărilor

nu e mai chinuitor să suferi singur decât a vedea suferinţa pe chipurile oamenilor

aici nu-i salon de coafură unde ne putem fabrica o nouă faţă pentru ziua de mâine,

aici e ticăloasa prăpastie în care ierburile orientale te trezesc la realitate

delirul şi disperarea te îmbrăţişează cu o mireasmă pură, suavă

& un nou compromis te propulsează într-o altă cursă, periculoasă

prostia ca păcat e darul distrugerii, nicicând nu ai fi dispus să urci o treaptă superioară

şi tot te trezeşti căzând într-o realitate coruptă, compuşii chimici din tine sfârâie pe grătarul unor suspine negrăite

a vorbi sau a tăcea, a trăi sau a muri

printr-o încercare idioată de a trezi omul din tine îmi imaginez fără vreun sens căderea mea

& gândul la nenorocirea ce va urma nu mai îngrozeşte

ne trezim jucând într-un film mut în care banda pare a nu se mai termina

e un fir de tăiat ca o declaraţie nicicând consemnată în vreun dosar

ne împachetăm unul pe altul şi ne purtăm crucea enormă, indiferentă

Dacă ai plecat dintr-o sală de concert şi nu ai simţit altceva decât o durere acută a urechilor, atunci în mod sigur nu ai fost la un concert Deine Lakaien. Emoţia specifică anticipării, urmată de o revelaţie plină de sensuri şi încununată de bucuria unei experienţe extraordinare – iată miracolul întâlnirii cu faimoşii Deine Lakaien.

“Vinovaţi” de toate acestea sunt Ernst Horn şi Alexander Veljanov, doi artişti extraordinari obsedaţi de muzica lor, ce au reuşit, în peste 20 de ani, să transforme Deine Lakaien într-un nume de legendă pentru melancolicii cu suflet gothic.

Albumele lor au definit mereu noi standarde în domeniul sofisticat al muzicii electronice, înfluenţând şi îmbogăţind substanţa wave-ul european mai mult decât oricare alte apariţii.

Iată-i acum, pentru prima dată în Romania, într-un concert al celor mai frumoase şi influente piese din întreaga cariera, la Club Fratelli, pe 13 martie, ora 22.30.

Preţ/ bilet:
90 lei până în ziua concertului
120 lei în ziua evenimentului la locaţie

sursa: aici

Pe 25 februarie, la Sala Palatului din Capitală (ora 20.00), artistul rus VITAS va susţine un concert de înaltă ţinută pentru publicul român.

La Bucureşti, Vitas, artistul al cărei voce atinge a cincea octava, va fi acompaniat de formaţia sa alături de care a cucerit toată lumea. Alături de Vitas, pe scena Sălii Palatului va urca şi maestrul Gheorghe Zamfir, în calitate de invitat special.

Vitas (29 de ani) a cucerit întreaga lume cu vocea sa impresionantă. El poate trece cu uşurinţă de la tenor la soprana. În doar 6 luni, Vitas a reuşit să vândă peste 2 milioane de albume. Vitas este cel mai tânăr artist care a susţinut un concert solo la Kremlin (martie 2002).

Până în prezent, el a lansat nu mai puţin de 7 albume. Pe lângă concertele susţinute în Rusia, Germania sau S.U.A, Vitas a încântat publicul şi la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008). El este trecut şi în Guiness Book ca fiind singurul artist ce poate cânta în registrul fluierului.

Biletele pentru acest concert pot fi procurate din reţeaua Diverta, de la Sala Palatului, Teatrul Naţional sau magazinul Muzica, şi online de pe bilete.ro si vitas.ro.

sursa: aici

Pentru mai multe videoclipuri, vedeţi şi acest articol dedicat lui Vitas.

Recomand iubitorilor de arte marţiale, atât celor care practică karate, cât şi celor care nu, un film extraordinar despre karate.

În film îl veţi vedea pe Sensei Naka (Taikan), instructor la JKA, alături de Akihito Yagi (Giryu) şi Yuji Suzuki (Choei).

Dacă doriţi mai multe informaţii despre acest film, accesaţi acest link şi aici veţi vedea un videoclip despre cum s-au realizat anumite scene din film.

CIP-uri, SUA, masonerie, antihrist, OZN-uri,  inscripţionarea, copii ucişi prin avort. “Iadul” nu e în interiorul pământului cum se susţine în film, e chiar pe pământ şi creat de om. Şi cu atât va fi mai rău atunci când vom primi cu sau fără voia noastră, minunatul CIP.

Nici nu vreau să mă gândesc câţi naivi şi inconştienţi îl vor îmbrăţişa cu patimă.  Să ţi se ştie fiecare mişcare, să ştie date despre tine, să te monitorizeze non-stop. Şi toate astea, de către cine? De nişte oameni care nu au niciun drept în plus faţa de tine.

Nu vei mai fi un nimeni, pentru că vei fi controlat. Nu te vei mai putea ascunde, pentru că identitatea ta va fi mai prezentă ca niciodată. Prezentă şi controlată. O dată cu minunatul CIP nu vei putea face nimic. În baza lui te vei deplasa, plăti cumpărăturile, facturile, etc.

Şi ce se va întâmpla cu cei care nu vor dori să fie “marcaţi”?  Vor fi acuzaţi că încalcă legea, cel mai probabil băgaţi la zdup ulterior, sau vor muri de foame, frig sau altele.

Apropo de asta, ce părere aveţi despre introducerea abuzivă a biometriei la noi, paşapoarte şi permise de conducere biometrice. Ni se bagă totul pe gât, şi apoi ni se spune, ştii, trebuie să plăteşti şi pentru asta. Azi ne bagă pe gât paşapoartele, mâine buletinele…Ne îndreptăm cu paşi mărunţi şi siguri către minunatul CIP.

Culegere de date personale care vor permite identificarea oricăruia dintre noi, în orice situaţie, stocare a datelor fără a şti în ce mod sunt sau pot fi ele manipulate, şi neeliminarea posibilităţii falsificării şi a furtului de identitate.

Deja suntem controlaţi într-o măsură mai mică sau mai mare, chestia în sine nu ar deveni tragică dacă nu ar exista interese ascunse.

Vă las să vizionaţi acest film, exagerat pe alocuri, dar care m-a făcut încă o dată să realizez cât de insignifiant e omul în comparaţie cu statul şi puterea (paradoxal, create de omul însuşi), ce valoare mai are viaţa în ziua de azi, şi că statul ca întreg va exista mai departe chiar şi fără un membru al său sau altul, adică un om sau altul.