Trezire

o eliberare accidentală aşteaptă un bruiaj ca să se întoarcă la tine

să fie un lucru care să te amuţească şi să-ţi supraîncălzească sistemul

pentru că semnul durerilor mute a îngheţat pe faţa ta albă şi cu atât mai mult caut să mă feresc de tine, cel legat la ochi

porţi cu tine ceaţa şi o macara te ajută să te ridici, devii uşor şi animalul din tine nu mai joacă sub aruncări de petarde

mi-aduc aminte cum vorbeai ca un măscărici, şi te ascundeai precum un tâlhar

aşa e şi cu foamea – uneori vine când nu te aştepţi, încât te întrebi de unde apare, iar alteori stă puţin, se grăbeşte

să eliberăm prin ea un compus mai greu, să inhalăm o stare de moleşeală, şi să simţi parcurgerea lentă a unui drum către moarte

& ne-am trezit smulşi din timp, la o viteză luminică te străbat prin întunecate unghere, iar nisipul din clepsidră continuă să curgă

te îneci cu propriul fluid corporal şi sângele nu ţi se mai oxigenează – sunt blocajul tău cerebral

te văd paralizat stând într-un cărucior cu rotile şi având comenzi automate, asta înseamnă expunere frontală în societate

are loc o reacţie – devin o leziune în plămânii tăi, m-ai fumat de-a lungul unor ani şi m-am impregnat acolo, în tine, contaminându-te

acum totul are o culoare de un roşu închis, ne-am intoxicat cu cianură

povestea ta e ca amputarea unui sân, pornim de pe o linie genetică, pe un drum predestinat inevitabilului

suntem veşnicii culegători – acum însă, e vremea să ne odihnim

& lăsăm loc turmei să ne pună într-o scorbură, la adăpost – pentru puţin timp

ne trezim apoi ca să ne săpăm singuri groapa, e obligaţia datoriei

şi pentru cea din urmă oară mai vorbim cu un mort – înaintarea lui ne va grăbi pierirea

avem nevoie de un limbaj greu, şi căutăm să ni-l încolăcim singuri de gât, până ne sufocăm

suntem dirijaţi de la distanţă printr-o telecomandă fără fir, suntem comutaţi prin transport la distanţă, iar scutul de apărare e străpuns, dezactivat

& o vibraţie a întregii noastre fiinţe se stinge într-un risc deja asumat – riscul de a fi