Blaise Pascal a formulat pariul astfel să se joace cu extremităţile, pentru sceptici, şi anume: o variantă ar fi ca aceştia să parieze că Dumnezeu există, iar cealaltă că Dumnezeu nu există. Nu urmăreşte în formularea pariului să demonstreze (in)existenţa lui Dumnezeu, ci câştigul/pierderea pentru om din aceasta.
Aşadar, dacă ai pariat că Dumnezeu există şi există, câştigi totul/infinitul/nemurirea. Dacă ai pariat că nu există şi nu există, ai putea spune că nu pierzi nimic, dar de fapt pierzi acel infinit.
Ideea este de fapt că Dumnezeu nu este o fiinţă separată şi distinctă de noi, o fiinţă pe care trebuie să o venerezi, mulţumeşti, sau de la care vei obţine o recompensă la sfârşitul zilelor tale.
Rămân oarecum şocată cum pentru orice tip de nenorocire întâmplată, oamenii nu numai că au tendinţa, dar ulterior o trec în vorbe/fapte, de a cere socoteală sau mai grav, de a da vina pe Dumnezeu; astfel că te trezeşti auzind ceva de genul:”De ce, Doamne?”, ceea ce este de-a dreptul jalnic.
S-a tras o linie între bine şi rău, ce nu constituie de fapt decât o hartă a ce trebuie să urmăm în viaţă. Dacă faci aşa, Dumnezeu te pedepseşte. Dacă faci altfel, eşti răsplătit. Poţi privi toată chestia asta ca fiind un mod de a controla oamenii, de a-i „educa” astfel pentru a-i ţine în frâu, dar cu rezultate deplorabile.
La modul ăsta, nu vom face decât să tratăm lucrurile cu superficialitate.
Să atingem un anumit nivel de conştientizare, în sensul să ştii că sunt anumite lucruri care te vor face să creşti/evoluezi, iar altele care nu.
Nu există un Dumnezeu care de abia aşteaptă să te pedepsească că ai făcut într-un fel sau altul, cum nu Dumnezeu este de vină pentru ceea ce se întâmplă în viaţa ta.
De fiecare dată altceva sau altcineva e de vină, niciodată tu.
În loc să stai să te plângi cât de nefericit eşti, de ce mai degrabă nu faci ceva ca să ieşi din starea asta pentru care tu eşti răspunzător?
Dumnezeu nu îi condamnă pe oameni. Dumnezeu nu şi-ar distruge propria creaţie.
Nu am nici cea mai mică idee ce este Dumnezeu de fapt. Nu am idee cum să-l definesc pe Dumnezeu. Să-l văd ca pe o fiinţă, ca pe un lucru sau cerc de energie, nu pot face asta.
Un lucru ştiu că mi-a rămas în minte: a cere unei fiinţe umane să explice ce este Dumnezeu e ca şi cum i-ai cere unui peşte să explice apa în care înoată.
mi-a placut teribil citatul asta: “a cere unei fiinţe umane să explice ce este Dumnezeu e ca şi cum i-ai cere unui peşte să explice apa în care înoată”. poti sa-mi zici de unde este?
meetzah, si tu pe aici
e din documentarul “What the Bleep Do We Know?!”