Cinci milenii de manipulare

Mi-am achiziţionat recent „Cinci milenii de manipulare” a lui Bogdan Teodorescu.

Nu atât titlul propriu-zis al cărţii mi-a atras atenţia, cât coperta în sine, imaginea.

Da, foarte sugestivă, exact pe linia temei alese.

În plus, astăzi manipularea este la ordinea zilei, iar această carte poate fi considerată o „istorie” a manipulării înglobând etapele sale de evoluţie, precum şi elementele componente, acele pârghii de transpunere în realitate a manipulării.

Mi-a atras atenţia şi mi-am zis că merită citită, măcar ca un exerciţiu de consolidare a cunoştiinţelor sau de lărgire a orizontului şi desprindere a unor idei, noţiuni şi, de ce nu, dezvoltarea puterii de concentrare si analiză.    

 Cartea este structurată în trei părţi astfel:

Lumea veche – Inventarea imaginii liderului

Egiptul

Mesopotamia

India

China

Poporul evreu

Cetatea greacă

Roma

Concluzii – Lumea veche

Răspândirea credinţei

Apostoli, misionari, predicatori

Media. Realitatea artificială

Tehnologie şi cenzură

Presa ca instrument. Primii paşi

Momentul de libertate

Media în totalitarism

Ficţiunea ca instrument

Marele manipulator 

Pe parcurs, voi reveni cu citate relevante şi idei din cele trei părţi. 

Mai departe, îţi propun să citeşti exemplul următor. 

Un tânar novice şi un calugăr se plimbau prin grădina mănăstirii, citind şi comentând împreună diferite pasaje din Biblie. La un moment dat, au simţit nevoia unei ţigări, dar, neştiind dacă încalcă vreo regulă fumând în timpul studiului, s-au hotărât să ceară, după masă, permisiunea părintelui stareţ.

Când s-au întâlnit a doua zi, călugărul fuma liniştit, spre nedumerirea novicelui: “Frate, mie stareţul mi-a interzis să fumez, ţie cum de ţi-a permis?” “Nu ştiu… Tu ce i-ai spus?” “I-am cerut să-mi dea voie să fumez în timp ce citesc Biblia.” “Vezi, aici ai greşit. Eu i-am cerut să-mi dea voie să citesc Biblia în timp ce fumez.” 

Desigur că un călugăr sau stareţ adevărat nu ar fi fumat niciodată, respectiv, nu ar fi fost de acord. Exceptând acestea, consider că exemplul dat este oarecum edificator, pentru că pune în evidenţă “nuanţele” şi importanţa logosului în “ritualul” manipulării. 

Acum, pentru că te apropii de finalul acestui articol, este important să citeşti câteva pasaje selectate din preambulul cărţii.

 „Omul modern este o victimă probabilă a propagandei, omul modern este o victimă sigură a manipulării din partea organizaţiilor politice, dar şi a celor comerciale sau de media. Omul modern este măsurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic şi este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numeşte opinie publică. Fiecare rând citit într-un ziar, fiecare film văzut, fiecare reclamă întâlnită pe drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societăţii civile îl afundă tot mai mult într-o lume a multiplelor opţiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorâtă pur şi simplu din mintea sa. (…) 

Ştim că orice demers public al unui lider este analizat din perspectiva aportului sau deficitului de imagine pe care-l va genera, ştim că orice personalitate politică a momentului este profund interesată de modul în care este perceput de opinia publică şi – indiferent dacă omul în cauză este dictator sau lider ales democratic – încearcă să îmbunătăţească această percepţie pentru a-şi putea îndeplini cât mai bine misiunea executivă.

Ce se pare că nu ştim, sau dacă ştim nu luăm în calcul, este că simultan cu primele forme ale statului s-a construit şi sistemul prin care liderul şi structura din jurul său generează supunerea mulţimii, iar principala pârghie a acestui fenomen, fără de care omenirea nu ar fi existat în forma actuală, este manipularea prin comunicare. (…) 

Am trăit cu iluzia, probabil confortabilă, a victoriei spiritului asupra sistemului, a ideii asupra cenzurii, a individului asupra birocraţiei. Victoria a venit, însă în general foarte târziu pentru acel spirit, acea idee şi mai ales acel individ, şi nu a servit decât la progresul sistemului, la triumful birocraţiei, la perpetuarea cenzurii.

După 5.000 de ani de organizare socială nu trăim într-o lume fără manipulare şi nici într-o societate fără cenzură. Nici măcăr nu putem afirma că există o curbă descendentă a acestor două fenomene. Tehnologia superioară a dezvoltat o cenzură bine echipată tehnologic şi mereu adecvată – inclusiv din punctul de vedere al justificării sale – noilor realităţi.

Modernizarea individului a dus mimetic la modernizarea manipu­lă­rii aplicate lui, astfel încât raportul dintre el şi sistem să rămâna, în fapt, mereu acelaşi. Primul om al majorităţii traseelor omenirii este cunoscut. Prin însăşi natura ei, manipularea nu are pionieri, ci doar un şir lung de practicanţi care au dezvoltat în tăcere şi discreţie singura metodă prin care indivizii au putut fi puşi laolaltă într-o construcţie socială şi apoi au putut fi tinuţi acolo.(…) 

Mulţimea manipulată a generat cele mai cumplite momente ale existenţei omeneşti, fiind practic autoarea oricărei monstruozităţi a istoriei. În acelaşi timp îmsă, trebuie să acceptăm că tot mulţimea manipulată este autoarea majorităţii faptelor colective ce au dus la progresul uman.”