Minciuna este considerată o acţiune intenţională pentru a produce confuzie, a oferi false sperante, a determina o anume stare sau acţiune.
Există totuşi şi acele minciuni spontane, nepremeditate, determinate de lipsa de informare, sau de înţelegere corectă, a unor informaţii şi interpretarea lor greşita. Acele minciuni „nevinovate”.
Să caracterizeze minciuna personalitatea, iar adevărul realitatea?
Din ceea ce am observat de-a lungul timpului şi conversaţiilor avute cu diferite persoane, îţi pot spune că e destul de uşor să îţi dai seama când o persoană obişnuită te minte, căci aici nu este vorba despre mincinosul abil.
Trebuie să ai în vedere tonul vocii sale, poziţia mâinilor, privirea, de câte ori clipeşte, cuvintele pe care le foloseşte.
În plus, vei observa de cele mai multe ori neconcordanţa dintre cele ce ţi spune cu ce ştiai tu iniţial.
De obicei, repetarea exagerată a anumitor cuvinte, pentru a pune accent pe o idee sau a sublinia un anumit lucru, nu este de fapt decât o încercare de convingere că ceea ce ţi se spune este într-adevăr adevărat.
Ei bine, vei vedea că se va dovedi că nu este.
Desigur, există persoane pentru care anumite cuvinte şi repetarea lor reprezintă ticuri verbale, dar aici nu este cazul, căci se află în discuţie persoanele care se văd forţate să facă acest lucru.
Mi-ar plăcea să cred că mai există persoane sincere în adevăratul sens al cuvântului, dar asta ar însemna imposibilitatea lor de adaptare şi integrare în această lume.
Deci, cel mai probabil, nu le vom găsi atât de repede pe cât ne aşteptăm.
Minţi, şi ajungi să minţi de atât de multe ori, încât devine chiar „grav” faptul că nici nu mai ştii când spui adevărul şi când minţi.
Dar şi aici, în mare măsură, este vorba tot despre percepţie.
Ai observat cum majoritatea oamenilor tinde să creadă şi să ia drept minciună acel adevăr, acele vorbe sincere?
De ce să nu spui adevărul lor, de ce să nu le spui ceea ce vor ei să audă?
E ceva greşit în asta? Sigur, poate fi.
Şi oricât mi-aş dori să cred că mai există sinceritate, fiecare zi ce trece mă convinge din ce în ce mai mult că nu mai există.
Da, minciuna într-o formă sau alta în ziua de azi e o necesitate.
Asta desigur nu înseamnă că sunt de acord în totalitate cu ea. Nici nu aş putea fi.
De fapt, sper că vei constata că niciodată nu vei putea fi de acord în totalitate cu ceva, sau acel 100% de care vorbesc atâţia, pentru că asta ar însemna să fii deja sclav. Da, sclav.
Sclavul comunicării.
Revenind, nu pot decât să îţi doresc succes în a deveni un maestru al “depistării” minciunilor celorlalţi, şi de ce nu, un maestru în a spune minciuni.
Ştii tu, “tell me sweet lies”…
minciuna
este doar o altă interpretare a realităţii prezente
minciuna
este mai reală decât adevărul însuşi
minciuna
este mai la îndemână decât adevărul
minciuna
are formă, are conţinut
minciuna
te tentează direct, fără ocolişuri
minciuna
leagă oameni
minciuna
trebuie inventată.
“Minţi, şi ajungi să minţi de atât de multe ori, încât devine chiar „grav” faptul că nici nu mai ştii când spui adevărul şi când minţi. ”
Cata dreptate in fraza aceasta Oana, si ce e mai grav sau trist este ca sunt si astfel de persoane a caror viata nu este decat o scena de teatru…ei joaca un rol atat de bine incat sub straturile de haine de piele si oase se afla un suflet care nu mai stie semnificatia adevarului. Iar restul, ceilalti spectatori care au avut cutezanta de a ii privi rolul uimiti cad in capcana unor minciuni fara sfarsit.