Revin cu idei. Scriu din nou. De această dată altfel.
Orientarea mea va fi către lucruri practice.
Ceea ce m-a determinat pe de o parte să las în urmă acele stări melancolice, depresive – în ciuda faptului că uneori îşi au rostul lor – a fost conştientizarea.
Mi-am dat seama că scrisul te eliberează şi că ajungi să te cunoşti, aşa cum îţi arăţi involuntar adevărata faţă în situaţii limită, extreme, sub presiune.
Scrisul e ca un sport. Însă mai mult unul mental. Te modelezi prin propriile idei.
Ideile schimbă.
Acum mă gândesc la cât de mult aş vrea să renunţ la „a incerca”.
Ştii de ce?
Aparent, e promiţător, însă de fapt, oferă nesiguranţă, incertitudine.
Un exemplu pentru edificare.
În loc să spui „încerc să fac acest lucru”, mai bine ai spune „voi face acest lucru”. Concomitent, foloseşti autosugestia.
De fapt, e vorba de nuanţă, şi aici menţionez următorul aforism: „cine surprinde nuanţele cuvintelor, se apropie de adevăr” – Aristotel.
Aşa şi eu, transform idei în cuvinte şi mă exprim într-un stil specific mie, spre a mă descoperi şi spre a mă apropia de adevărul meu interior.
